Nu există o măsurătoare standard pentru dislexie. Asociațiile oficiale din diferite țări, precum și guvernele lor naționale, nu au un acord comun cu privire la o modalitate fiabilă de a măsura numărul persoanelor dislexice. Fără o astfel de măsurătoare, prevalența dislexiei pare să se schimbe de la o țară la alta (și chiar de la regiune la regiune din aceeași țară). Proiectul The Dyslexia Compass surprinde o perspectivă internațională, asupra definițiilor dislexiei și a modului de testare, pentru a ajunge la o înțelegere comună de aliniere a ratelor dislexiei în întreaga lume.
Explorați harta de mai jos pentru a afla mai multe despre dislexie în diferite țări europene
Această perspectivă internațională este crucială, iar sprijinul acordat este foarte diferit și variat. Astfel, proiectul The Dyslexia Compass oferă bazele pentru un ajutor mai bun în această direcție. Dislexia trebuie înțeleasă în mod consecvent, iar ratele de dislexie trebuie măsurate în mod similar la nivel internațional pentru ca cei mai vulnerabili dintre noi să fie sprijiniți corespunzător.
Cheia pentru alinierea diferitelor măsurători naționale constă mai întâi în crearea unei înțelegeri acceptabile la nivel internațional a ceea ce reprezintă dislexia. Este important să ne dăm seama că acolo unde organizațiile se concentrează pe diferiți indicatori ai dislexiei, este puțin probabil să descopere dislexia în același mod ca și alte organizații – dacă descoperă același lucru. Prin urmare, este important să ne punem întrebarea: care sunt indicatorii care sunt căutați în diferite țări?
Țara | Ce caută țările mai exact? | Metodologii |
---|---|---|
Austria | Accentul se pune pe tulburările de comportament, înțelegerea cuvintelor, înțelegerea propozițiilor, înțelegerea textului, decodarea fonologică, sinteza, viteza de citire, abilitățile de ortografie și limbaj, gândirea logică, viteza de procesare și abilitățile de memorie. Se analizează ortografia și se verifică viteza de citire. | Sunt efectuate teste de înțelegere și acuratețe de citire și sunt utilizate teste de inteligență. În Austria este foarte des întâlnit folosirea unui „model de discrepanță”, focusat pe căutarea necorelărilor între capacitatea intelectuală și succesul școlar. |
Croaţia | Se analizează memoria fonologică, conștientizarea fonologică, procesarea și decodificarea, precum și fluența în citire și scriere, înțelegerea textului, memoria de lucru, denumirea literelor, repetarea propozițiilor și pseudocuvintelor, percepția vizuală și abilitățile rapide de denumire. | Dictarea este privită drept o sarcină de concentrare în procesul de scriere, fiind astfel folosită pentru a testa trăsăturile dislexice. |
Danemarca | [Informații insuficiente disponibile] | Sunt utilizate teste de citire, recunoaștere a cuvintelor (care implică imagini), teste de ortografie și non-cuvânt, precum și o serie de teste fonologice. Există un sistem de „severitate a dislexiei”, cu coduri de culori, variind de la „verde” (dislexie ușoară) la „galben” (dislexie moderată) până la „roșu” (dislexie severă). |
Franţa | [Informații insuficiente disponibile] | Doar dificultățile care se manifestă la un copil dislexic sunt investigate în Franța. Testarea este efectuată de medici. |
Germania | [Informații insuficiente disponibile] | Într-un eșantion la care au participat copii din Germania, prevalența dislexiei a fost între 1,9% și 2,6% când criteriile utilizate au inclus un scor de citire de 1,5 până la 1 abatere standard sub normă și performanță medie în cel puțin o altă măsură cognitivă. Cu toate acestea, rata crește într-un interval cuprins între 7,1% și 15,6% dacă este utilizat doar scorul de citire de 1,5 până la 1 abateri standard sub normă, fără „model de discrepanță”. în Germania, nu există îndrumări naționale cu privire la modul de testare, ce abateri standard trebuie utilizate, sau dacă este necesară utilizarea modelelor de discrepanță. |
Norvegia | Evaluatorii verifică abilitatea fonologică (decodare, amestecare, identificare, manipulare, conștientizare...), fluența și înțelegerea citirii și scrisului, recunoașterea literelor, recunoașterea pseudocuvintelor, recunoașterea modelelor ortografice, abilitățile de memorie verbală, și alte probleme care includ mediu de acasă, probleme de sănătate mintală și abilități lingvistice generale. | Specialiștii norvegieni folosesc interviuri cu profesori, elevi și părinți. Sunt utilizate o serie de evaluări fonologice, de alfabetizare și de memorie, iar acestea se concentrează nu numai pe punctele slabe, ci și pe potențialele puncte forte ale copiilor testați. |
România | Cei care testează dislexia caută în general viteza și înțelegerea citirii, dar și acuratețea citirii. Alte lucruri testate includ tulburări de pronunție (dislalie), abilități orale, întârzieri în dezvoltarea limbajului, dezvoltarea vocabularului și recunoașterea fonemelor. | România adoptă o abordare discursivă, organizând întâlniri cu părinții și terapeuții, profesorii și elevii. Se pune accent pe testarea psihologică, iar în procesul de identificare se folosesc exerciții lingvistice nespecificate. Pentru a fi considerată dislexie, este foarte important ca tulburarea aptitudinilor să dureze cel puțin șase luni, chiar și atunci când între timp se asigură intervenția de specialitate. |
Spania | Evaluatorii caută mai întâi recunoașterea literelor, apoi capacitatea de a distinge pseudocuvinte, apoi recunoașterea și competența gramaticală, apoi competența sintactică și, în final, înțelegerea. Urmăresc de asemenea, abilitățile de citire și scanare vizuală, teste de scriere și ortografie, exerciții de testare a stabilității motorii, urmare a instrucțiunilor, denumire rapidă, abilități de secvențiere, matematică, ritm și istoric personal. Cercetările indică faptul că ei testează și auzul, deși nu par să numească procesarea auditivă sau problemele de auz ca printre semnele de dislexie pe care le caută. | Testele sunt luate în considerare în raport cu istoria clinică a unui subiect: abilitățile de citire, scriere și vorbire, abilitățile matematice, gestionarea timpului, organizarea personală și abilitățile cognitive (memorie, atenție și concentrare, percepție, orientarea spațială, coordonare psihomotorie, și abilitățile de secvențiere). Sunt folosite chestionare atât în scris cât și în citit, care măsoară capacitatea elevului de a urma instrucțiunile și de a le aplica, și testarea oficială pe „trei componente fonologice independente de citire”. |
Suedia | Evaluatorii verifică abilitățile fonologice (decodare, amestecare, identificare, manipulare, conștientizare...), dar și fluența în citire, scriere și ortografie, abilități de înțelegere a ascultării, capacitatea de a citi cuvintele prezentate rapid, capacitatea de a citi și de a distinge pseudocuvinte și non-cuvinte, recunoașterea tiparelor ortografice, a abilităților de memorie de lucru și a factorilor de fundal, cum ar fi mediul de acasă, nivelurile generale de încredere și problemele de sănătate mintală. De asemenea, se verifică capacitatea de a distinge între cuvintele care se pronunță la fel, precum și abilitățile de logică și percepție, abilitățile auditive, vizuale, de atenție și conștientizarea spațială. | Sunt utilizate teste naționale standardizate, împreună cu examene de pedagogie și examinări de către o echipă specializată în domeniul sănătății, interviuri cu părinții, elevii și profesorii și o comparație a abilităților de citire și scriere cu alte abilități academice. |
Regatul Unit | Se analizează o serie de abilități, inclusiv, deși nu sunt exclusive: conștientizarea fonologică, memoria fonologică, memoria de lucru, viteza de citire și fluența citirii, găsirea cuvintelor în lanțuri de litere, abilități de ortografie, scriere, scris de mână, și formarea literelor, controlul motor, simțul numărului și capacitatea matematică, logica și raționamentul, viteza de procesare cognitivă și capacitatea/deficitul rapid de denumire. | Se folosește o combinație de teste psihometrice și de inteligență, fiind evaluate diferite forme de inteligență. Există, de asemenea, teste de control motor, teste de memorie, teste de citire și scriere și teste de secvențiere (găsire, sortare, potrivire etc). Adesea, dar nu întotdeauna, trebuie luate măsurători care evidențiază diferențele dintre „deficitele dislexice” și alte abilități cognitive fără deficit (un model de discrepanță). |
Din punct de vedere metodologic, se remarcă ca fiind de interes trei puncte principale: dacă ar trebui utilizat un model de discrepanță; dacă trebuie utilizate intervale de încredere; și ce fel de abatere standard de la norma de citire ar trebui utilizată.
Toate aceste aspecte sunt esențiale pentru asigurarea unei alinieri între diferitele măsurători naționale, o aliniere care va contribui la o acomodare mai bună a copiilor dislexici care nu au parte de sprijin în această direcție la nivel European. Proiectul The Dyslexia Compass se face remarcat prin consolidarea diferitelor definiții și măsurători naționale ale dislexiei, dar și prin baza de date consistentă cu informații clar structurate.